Imi strecor degetele multicolore printre parul ravasit, zambesc la fiecare privire codasa care ma urmareste pe strada, tratez ura oamenilor ca fiind o modelare a plastilinei, imbratisez iubirea cu respiratia calda a unui copilandru energic… Doar picaturile de ploaie curăţă sufletul prea murdar de maturitate, doar energia unui ţânc te pune pe gânduri la toate acele piese de puzzle din viata ta…
Si sustii cu tarie de caracter ca ai trecut de acea perioada a copilariei, ca esti o persoana “independenta” si cu gandire lucida… pe naiba… Acum ai ronţăi in vazul lumii o bomboana, acel scrâşnet din dinti sa-l reauzi… in orice moment imi pot dori sa adulmec puritatea, inocenta acea inofensiva si ignorata de “oameni” dotati cu minte…
Atatea detalii ignorate, atatea suflete inhibate, atatea caractere complicate… Si ma sperie acel episod cand surprind acele “persoane” care s-au furisat candva prin firul vietii mele, si le observ reactiile si comportamentul in departare, dar pe atat de aproape, fara ca ei sa vadă asta… ma sperie acel gand care va veni sa-mi “stampileze” simturile, trairile, intitiativele… Oricat as considera eu ca sunt destul de libera de a alege ceea ce-mi place, pe atat de mult sunt constransa de acei “factori- problema” ce ma inhiba si nu-mi lasă traiectoria “limpede”… Copilaria s-a scurs printre degetele vii, fara sa simt, fara sa o traiesc cu intensitate maxima, pentru ca “filtrul vietii” mi-a retinut acel chip inofensiv si energic… iar in prezent imi recapat acea “doza” de bucurie pe care nu am simtit-o la momentul cu pricina… Nu-mi etalez “tristetile” ca un fals magician si nici nu produc vreo explozie de cuvinte in jurul meu… E locul “perfect” unde pot sa tip ca o nebuna si sa nu ma observe nimeni…tocmai de aceea fiinta mea isi va lua “făclia” in buzunar si traverseaza peste miraje ambulante si peste capete sechestrate de TIMP!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu